Un român care și-a făcut concediul în Halkidiki a dezvăluit ce țeapă a putut să-și ia de la un hotel de patru stele. Nemulțumit de condiții, bărbatul i-a „pârât” pe greci pe rețelele de socializare.
Grecia rămâne și pentru anul 2022 una dintre cele mai râvnite destinații alese de români. Fie că este vorba de Thassos, Lefkada sau Halkidiki, de unde este și „țeapa” de astăzi, grecii par să mai aibă de lucru la industria ospitalității.
Un român a plecat cu familia în faimoasa destinație elenă și a ales chiar un hotel de patru stele. După cum vacanța nu a fost chiar „ce trebuie”, și-a spus „pățania” pe un forum.
„Sejurul nostru în Halkidiki ***** Hotel&Spa =dezamăgire totală. Plusuri: plaja, peisajele. Minusuri: Hotelul maxim 3 stele, deși este cotat la 4. Apa caldă este produsă cu ajutorul panourilor solare, dar se pare ca nu sunt suficiente, și dușurile din cameră se fac cu apă călâie.
Cadă cu jacuzzi în cameră, deși plătită, nefuncțională. La finalul sejurului si-au cerut scuze. Deci scuze plătite. Colac peste pupăză, au venit ploile, care mi s-au părut captivante, dar canalizarea varză la hotel – a refulat jacuzzi în cameră (poate asta a fost scopul pentru care au montat-o. Prin urmare 3 zile din sejur le-am petrecut cu prosoape pe jos pentru a împiedica apa sa se reverse în cameră.
Micul dejun, deși variat, era bazat pe ingrediente foarte ieftine de proastă calitate. Pentru copii paradis zahăr la greu….Deși ni s-a promis program artistic, am avut o singură zi o cântăreața afona care a încercat să ridice tonusul, dar după ce plătești 6 euro/250 ml bere la draft, îți piere cheful de orice”, a spus românul pe Forum Halkidiki. (CITEȘTE ȘI: Grecia, locul în care românii sunt dispuși să se mute vara. Câți bani costă o casă cu vedere la mare în Halkidiki)
Cazarea pentru perioada 20-26 august 2022 nu l-a dus mai puțin de 1.200 de euro pe român. Pe deasupra, s-a mai trezit și cu o gaură în buzunar de 1.6000 de euro, cât l-au costat celelalte distracții. Așadar, a plătit 2.800 de euro pentru un sejur cu „de toate” în Halkidiki.
„Umbrela, inițial 15 euro + prosop a devenit 20 euro, prosopul fiind achitat separat 5 euro = Concluzie: Grecia e frumoasă, pentru cei ce iubesc plajă, iar sejurul ideal se face prin închirierea de case sau apartamente, care sa va permită mobilitatea. Noi la prima ieșire am avut ghinion, dar a fost frumos.
Tura viitoare cu jumătate din buget cred că mă voi distra mai bine. Sejur 2 persoane 20-26.08.2022. Cazare cu mic dejun =1200 euro. Rest cheltuieli: 1600 euro”, a scris Gabriel N, pe grupul de Facebook Forum Halkidiki. (CITEȘTE ȘI: Ce a pățit o româncă, după ce a rezervat 3 camere într-un hotel de 4 stele din Halkidiki. Când a ajuns la recepție, să cadă din picioare)